DESPRE

Ne dorim să devenim un brand internațional cunoscut în domeniul jocurilor logice care cuprinde mai multe arii și care crează o experiență plăcută și foarte greu de uitat.

Dezvoltăm, implementăm și livrăm experiențe inovative la un nivel de calitate ridicat astfel încât beneficiarii să vadă în noi un partener pe termen lung care le susține dezvoltarea.

VALORI

Considerăm că o relație strânsă cu persoanele cu care intrăm în contact este foarte importantă, permițându-ne să cunoaștem mai bine așteptările și nevoile fiecăruia. Astfel, facem toate demersurile pentru a îi cunoaște foarte bine pe cei cu care interacționăm pentru a le putea identifica așteptările și a ne ridica cel puțin la nivelul acestora.

Ne identificăm ca fiind un grup de oameni care reușesc să aducă un strop de creativitate în tot ceea ce desfășurăm. Ne canalizăm adesea creativitatea pentru a crea cadre, pentru a dezvolta concepte sau pentru a pune în aplicare un plan sau un review primit.

Susținem învățarea pe tot parcursul vieții și considerăm că omul are de acumulat cunoștințe și de a se forma pe tot parcursul vieții. Credem că un rol important în acest proces îl joacă metodele alternative de educație. Punem experiența ca punct central al învățării care începe dincolo de porțile instituțiilor de învățământ formal și încercăm să creăm acele cadre în care să-i permitem experienței să existe și să ne ofere învățăturile pe care le are de oferit.

Îl regăsim în toate acțiunile desfășurare, indiferent dacă vorbim despre interiorul organizației sau despre contactul cu mediul exterior. Suntem de părere că prin respect reciproc putem păși împreună cu orice pe un drum al colaborării, al dezvoltării

Ne propunem ca acestă valoare să descrie modul în care ne desfășurăm activitatea, iar, pe de altă parte, ne dorim ca atunci când un client interacționează cu brandul nostru să-i stârnim o reacție de bună-dispoziție pe baza experiențelor anterioare împărtășite.

Ne aflăm în secolul care este definit al vitezei și credem că această valoare este esențială pentru a face față schimbărilor ce apar atât în interiorul organizațiilor cât și în contactul cu alte organizații. Suntem deschiși schimbărilor și ne intrăm rapid în ritmul normal. Ne plac provocările și nu fugim de ele.

Suntem de părere că pentru a oferi cele mai bune servicii în ariile în care activăm este necesară abordarea unei perspective ce este trecută prin prisma inovației. De asemenea, viziunea pe care o avem cu referire la dezvoltarea societății poate fi atinsă mult mai eficient folosind inovația. Ai idei? Avem soluții!

Deși este greu de definit ca o valoare, vrem să credem că folosindu-ne de tehnologie ca unealtă activă în desfășurarea activității interne și crearea experiențelor pe care să le oferim clienților noștri vom reuși să avem o punte în plus cu vremurile și societatea în care trăim. Într-o lume în care tehnologia începe să acapareze din ce în ce mai mult din existența noastră, considerăm că folosind tehnologia vom crea o experiență completă.

Suntem o echipă formată din membri tineri și entuziaști care își doresc să ofere comunității înzecit față de cât a acumulat în timp din diverse contexte.

O valoare față de care rezonăm cel mai puternic și care ne ghidează drumul organizației. Credem că o gândire orientată spre asociere interumană, colaborare, cooperare poate deschide porțile unei lumi mai bune, motiv pentru care viziunea noastră despre o lume mai bună pleacă de la ideea de a dezvolta spiritul lucrului în echipă în societate.